Parașutismul militar cu parasuta tip BG-7M si BG-3 cu capsula KAP-3

Parașutismul militar cu parasuta tip BG-7M si respectiv BG-3 cu capsula KAP-3

Lansarile cu parasuta militara principala BG-7M se executau de la inaltimea de o mie de metri (rar de la 5000 de metri, în funcție și de zona unde se desfășura un exercițiu militar sau antrenament). Voalura parasutei era de culoare alba cu o suprafata de circa 95 metri patrati, avand inca o parasuta mica extractoare care iesea prima la procesul de deschidere in aer si legata de voalura parasutei principale necesara pentru stabilizarea in pozitia orizontala a parasutistului pe timpul caderii acestuia. Parasuta principala BG-7M avea 18,5 kg greutate, un numar de 36 de suspante si era racordata la un dispozitiv KAP-3 / AD-240 (probabil se numea asa dupa varianta ruseasca) care arata ca o cutie, dar in interior avea o capsula barometrica care era setata la alegere cand sa se deschida parasuta automat in cazul caderii inconstiente, lesin sau de alta natura a parasutistului. Capsula KAP-3 se recalibra periodic la Spitalul Militar Central din Bucuresti intr-o barocamera. Chingile pentru parasutist se legau inclusiv intre picioarele parasutistului pentru masuri de siguranta, iar parasutistul era obligat la salturile din avion sa tina picioarele stranse pentru a nu fi afectat in zona perineului din cauza socului cauzat de procesul de deschidere completa a parasutei. Tipul de parasuta BG-3, era mult mai mica si se montau chingile in fata si la nivelul abdomenului parasutistului, avand o suprafata de 36 metri patrati. Parasuta de urgenta BG-3 avea 26 de suspante, 8,5 kg greutate si parasutistul trebuia sa fie atent cu parasuta extractoare sa puna antebratul cu cotul mainii deasupra acesteia, deoarece la declansare, parasuta mica fiind patrata cu arcuri puternice, atunci cand iesea, putea lovi si rani serios figura parasutistului.

Timpul de deshidere completa al voalurii parasutei principale BG-7M era de circa 5-6 secunde, iar al celei secundare BG-3 de circa o secunda sau doua. Au fost destule cazuri cand s-a sarit accidental cu ambele parasute BG-7M si BG-3 fara probleme de a se incurca una pe cealalta, iar in alte cazuri au avut loc accidente grave. Parasuta BG-7M avea 2 parghii de comanda care orienta parasutistul in raport cu fileurile de aer si in apropierea zonei de aterizare era necesar sa fie numai cu vant de fata. Daca era vant de spate, la aterizare parasutistul se putea rani. Mai erau tipurile de parasute de culoare verde-kaki închis de tip PSP cu care parasutistii se lansau de la circa 500 de metri, dar cu care soldatii se apropiau mai repede de pamant la aterizare, având o gaură de dimensiuni mai mari în mijlocul voalurii comparativ cu BG-7M. In functie de greutatea soldatului parasutist, si tipul BG-7M era periculoasa, daca nu se respecta regula de baza sa nu se tina picioarele lipite strans de corp la aterizare. In cazul in care soldatul parasutist se lansa cu tot cu armamentul din dotare, acesta trebuia de regula largat inainte de aterizare, din cauza posibilitatii mari de ranire la contactul cu solul. In functie de natura solului peste care ateriza, soldatul trebuia sa aprecieze corect distanta de largare a parasutei BG-7M, ca de exemplu deasupra apei, cand trebuia sa fie atent pentru a nu veni voalura peste acesta si a se ineca. Exista o carte care cuprindea circa 18 incidente la parasutare si care trebuiau insusite cu strictete. Gama de viteze de parasutare era de la circa 80 km/h viteza din elicopter, pana la circa 380 km/h din avion. Tehnica de a sari din avion la viteze de peste 350 km/h era de a fi strans cu picioarele si ghemuit. Din cauza stresului dinainte de lansare exista acel “track”, blocare de moment pana la saltul in sine..

De asemenea, in cazul salturilor fara ochelari de protectie, ochii rar se puteau tine deschisi din cauza curentilor de aer, iar aceasta pana la deschiderea parasutei. Din momentul lansarii trebuia sa se numere „101,102,103,104,105”, apoi se tragea de manerul aflat ușor sub umarul stang pentru deschiderea parasutei. La parasuta mica BG-3, tot in stanga era manerul, insa montat declansatorul prin tragere manuala situat la soldul stang. In aer parasutistul cand pluteste, nu se aude nimic, e liniste mormantala si se poate comunica cu alti parasutisti la diferente de circa maxim 100-150 metri diferență de altitudine. Nu se aud pasari, nu se aude nimic altceva decat leganatul parasutistului in raport in fileurile de aer. Cand se efectua saritura, se executa de regula conectat la un cablu prins in avion sau elicopter si trebuia sa se sara cu picioarele stranse lipite una de alta si ghemuit cu fata in sensul de zbor al aparatului de zbor. Cârligul, care larga automat după cinci secunde parașuta principală BG-7M, era conectat la un cablu oțelit de-a lungul întregului rucsac, pentru a se elibera din ocheti (un fel de buzunarase mici prin care se bagau suspantele) rapid suspantele parașutei principale. Viteza de cadere la care se deschidea complet voalura parasutei era de circa 270 km/h, dar in stresul operatiunii nimeni nu putea aprecia aceasta viteza in mod real. Lansarile cu parasuta la liber (fara conectare la cablul dispus in interiorul aparatului de zbor) se efectua in cazuri mai speciale, sau in alte cazuri, la alegere, parașutistul fiind considerat profesionist.

Timpul de conservare al parasutei pliate era de maxim 30 de zile, si in functie de unitatea militara din care soldatul facea parte, parasutele se pliau fiecare individual ori de cate ori era nevoie si era necesar sa fie verificate obligatoriu de un instructor. In cazul in care nu se deschidea voalura parasutei, timpul de cadere asupra pamantului de la o mie de metri inaltime era de circa 15-17 secunde. Soldatul se resimte la greutate cu echipamentul de parasutare înainte de a fi luat de către un aparat de zbor, acestea insumand 27 de kg numai parașutele, iar de regulă pe timp de pace, nu prea se faceau lansari cu armamentul și „trusa de gamele” (niște căni metalice cu o forma usor asemanatoare unui bob de fasole). Greutatea unui parașutist normal ajunge la 80-100 kg minim in medie fara echipamentul complet pe acesta. Si ultimul detaliu. La lansarea parasutistilor, trebuia la antrenamente avut in vedere maneca de vant pentru a ca soldatul sa se orienteze corect la aterizare in raport cu curentii de aer care trebuiau sa fie frontali.

Related Posts

Leave a comment

en_USEN
ro_RORO en_USEN