ISTORIA EVOLUTIEI CUTIILOR NEGRE IN AVIATIE

SCURTA ISTORIE A APARITIEI SI EVOLUTIEI CUTIILOR NEGRE IN AVIATIE

Cutia neagră a avioanelor a cunoscut o istorie partajata în funcție de evenimentele care au avut loc în decursul istoriei, deoarece in anii ’50 avioanele clasice de pasageri au fost dotate doar cutii cu înregistrare a vocilor din cabinele piloților și avand capacitatea maxima timp de 15 minute de a ține o bandă audio de conversație. In schimb, in aviatia militara au avut loc primele incercari cu cutii negre pentru aparatele de lupta inca din anul 1960, astfel cu printre primele incercari in acest sens fiind in fosta Uniune Sovietica, care au pus intr-un locas din deriva aparatelor dubla comanda Mig-21U inregistratoare a parametrilor de zbor. Parintele in aviatie al primei cutii negre FDR (flight data recorder) și CVR (cockpit voice recorder) este considerat australianul David Worren cu prima cutie neagră conceputa pe 17 martie 1953, dar care nu fusese inca introdusa in serviciu operativ pe avioanele comerciale.

Tot acesta este cel care a făcut parte din comisia de investigare a prăbușirii avioanelor de pasageri cu reactie Comet-1 în anul 1956.

Avionul cu reactie de pasageri Douglas DC-8 a fost primul avion din lume echipat din start standard cu cutii negre atat FDR cat și VCR încă din anul 1958. Din anul 1959 avioanele franceze Caravelle au primit si acestea cutii negre și tot in acelasi an, tipul Boeing-707. Totodată, prima folosire a cutiilor negre la o investigație în accidente aviatice a fost făcută în anul 1960 cu ocazia ciocnirii în aer deasupra New York a aparatelor Douglas DC-8 aparținând United Airlines cu zborul 826 și tipului Lockheed Super Constellation aparținând Trans World Airlines cu zborul 266.

La inceput, aceste cutii înregistratoare de bord erau echipate cu un stilou mecanic care grava pe o folie de metal anumiti parametri de zbor. Pentru FDR-urile din folie metalică, parametrii sunt procesați intern cu datele care vin direct din senzorii de bază ai aeronavelor, cum ar fi accelerometrele și tuburile Pitot. Aproximativ în același timp, s-a dezvoltat o tehnologie similară care a constat în înlocuirea foii de metal cu un film fotografic și avand un fel de stilou mecanic cu fascicule de lumină. Acest tip de inregistrator de parametri de zbor a reprezentat de fapt primul film fotografic tip FDR (flight data recorder). Ambele tipuri de inregistratoare de zbor pot monitoriza doar un numar de cinci sau sase parametri importanți, cum ar fi poziția magnetică și viteza avioanelor față de fileurile de aer. S-a descoperit faptul ca foliile metalice și filmul fotografic de la inregistratoare se invechisera la nivelul anului 1965 si trebuiau cautate solutii de imbunatatire a acestora. Odată cu introducerea in serviciu operativ a înregistratoarelor cu bandă magnetică, a fost posibilă nu numai înregistrarea conversațiilor ci și să crească progresiv numărul de parametri monitorizați de zbor.
Cu noile tipuri FDR magnetice introduse in aviatie, parametrii de zbor nu se mai inregistrau într-un singur flux de date. Acestea au fost mai întâi eșantionate, digitalizate și multiplexate într-un cadru lung de o secundă si cadrele digitale inregistrau pe o bandă magnetică folosind semnale simple codate in sistem binar 0 și 1. Prin urmare, au primit numele de Digital Flight Data Recorder (DFDR). Nevoia de mai mulți parametri de inregistrare a crescut odată cu apariția noilor tehnologii electronice digitale. Astfel, a devenit inadecvat ca FDR să calculeze parametrii interni pe baza datelor primite de la senzori, iar dispozitivele de achiziție a datelor de zbor au început să fie proiectate pentru a colecta toți parametrii înainte de a fi înregistrați. Dispozitivele includ unitatea de achiziție a datelor de zbor (FDAU), unitatea de interfață de date de zbor (FDIU) sau cardul de achiziție a datelor de zbor (FDAC). Acestea la randul lor comandă date și apoi le trimit FDR-urilor, a căror funcție au functie limitată la înregistrarea datelor, dar operatorii de aeronave pot modifica la nevoie programarea FDAU.  Este important de reținut că în principal aeronavele mari din categoria transportului public sunt echipate cu unități de achiziție de date, iar pentru aeronavele de mai mica capacitate, funcția de colectare a datelor este încă deseori efectuată de FDR-uri.

Odată cu evoluția tehnologiilor digitale, plăcile cu circuite integrate au înlocuit casetele magnetice FDR în jurul anului 1985 . Se presupune că primul avion echipat cu înregistrator de date de zbor digital (SSFDR sau QAR), a fost tipul de pasageri cu turbopropulsoare franco-italian ATR-42. Prima dată în lume tot cu acest tip de avion s-au efectuat investigații cu privire la prăbușirea în anul 1987 a zborului 460 aparținând companiei Aero Trasporti Italiani și în care a fost implicată pentru rezolvarea cazului, cutia neagră dotata cu circuite integrate. Pentru prima dată in lume pe un monitor de calculator, s-au făcut pe baza cutiilor negre, traiectele avioanelor cu privire la prăbușiri în anul 1996, ca de exemplu tragedia zborului 402 al companiei regionale braziliene TAM (Transportes Aéreos Regionais).